Dr. Ina Petrescu, MD

Dr Ina Petrescu este doctor în știinte medicale și medic primar în chirurgie plastică, estetică și microchirurgie reconstructivă având o experiență de 20 ani în chirurgia plastică și 17 ani în chirurgia estetică, având la activ un portofoliu vast de operații: de la chirurgia reconstructivă a mâinii și feței, chirurgia oncologică a tumorilor pielii și părților moi, reconstrucția sânului după cancerul mamar până la chirugia estetică a sânilor și remodelarea corpului după pierderea masivă în greutate după intervențiile bariatrice.

Specializarea în chirurgia plastică-microchirurgie reconstructivă a făcut-o în cadrul clinicii Spitalului Universitar de Urgență București, devenind în anul 2006 medic specialist iar în 2011 medic primar.

Dr. Ina Petrescu este membru internațional al Asociației Americane a Chirurgilor Plastici- ASPS și Societății Internaționale de Chirurgie Estetică- ISAPS precum și al Asociației Chirurgilor Plastici din România și al Colegiului Medicilor București.

În perioada 2008-2012 a fost investigator principal al studiilor clinice multicentrice internaționale referitoare la cercetarea științifică în domeniul chirurgiei plastice privind eficacitatea terapeutică a unui antibiotic de utimă generație în tratamentul infecțiilor extensive organizate de MedCo si Covance, SUA.

În perioada 2008-2011 a fost membru în cadrul a doua proiecte de cerecetare stiințifică națională: “Biochip microfluidic pentru caracterizarea reologică a fluidelor ne-Newtoniene cu aplicații în diagnoză și tratament medical” (MELANOCHIP) și “Sistem micro-electro-mecanic cu aplicații în reconstrucția microchirurgicală a nervilor periferici “(RECONECT).

În 2011 a devenit doctor în științe medicale al UMF “Carol Davila” având teza de doctorat cu titlul “Studiu genetic și microtehnologic al tumorilor cutanate”, în cadrul careia a elaborat o metodă terapeutică inovativă de tratament al melanomului cutanat la animalele de laborator prin utilizarea nanotehnologiei.

Din anul 2014 deține patentul științific “Procedura pentru investigarea arhitecturii tisulare tumorale bazată pe rezonanța plasmonică de suprafată prin utilizarea nanoparticulelor de aur” alături de colectivul de cerecetare din IMT București, condus de dna Dr. Ing Mărioara Avram, invenție premiată cu Medalia de aur la Salonul internațional de Inventică, Geneva 2014 și Medalia de aur la INVENTIKA, Salonul de Invenții și Inovații, 2014, București

 

A fost visiting surgeon, efectuând numeroase stagii de pregătire internațională: în 2012, chirugie estetică, Clinica Prof. Dr. Giovanni Botti, Villa Bella, Salo, Italia, în 2013 de specializare în reconstrucția sânului după cancerul mamar, St. Andrew’s Center, Broomfield Hospital Marea Britanie, în 2016, reconstrucția corpului după pierderea masivă în greutate la Hospital Federal Do Andarai, Rio de Janeiro iar 2019 specializare în liftingul nechirugical cu fire APTOS, Tbilisi, Georgia.

Dr Ina Petrescu este speaker și trainer pentru liftingul nechirugical cu fire APTOS precum și pentru tratamentele injectabile cu acid hialuronic Regenyal.

Domeniul de excelență în reconstrucția sânului este reflectat de peste 300 de intervenții chirugicale adaptate fiecărui caz în parte: reconstrucție cu lambou latissimus dorsi și implant de silicon, lambou TRAM, reconstrucție cu implant mamar sau expander și implant, fie că sunt simultane cu operația de mastectomie sau secundare, după încheierea tratamentului oncologic. Totodată efectuarea simetrizării sânului sanatos simultan cu reconstrucția au ridicat ștacheta în domeniul reconstrucției mamare fiind în beneficiul pacientelor care nu mai suportă numeroase operații, având un singur timp de recuperare.

Coordonează din 2018 în cadrul Spitalului Universitar de Urgentă București Programul Național de reconstrucție mamară, reușind să efectueze în cadrul lui cel mai mare numar de operații de acest tip din România. În cadrul spitalului a efectuat numeroase operații reconstructive în echipa mixtă cu colegii chirurgi oncologi, fiind membru al echipei multidisciplinare de cancer la sân.

Activitatea privată și-o desfașoara în cadrul clinicii Zetta unde efectuează atât operațiile estetice, cele de remodelare a corpului după chirurgia bariatrică cât și intervențiile de reconstrucție a sânului. Performanța în domeniul chirurgiei postbariatrice este dată de efectuarea în timp record de 5h a intervențiilor de lifting corporal total alături de o echipă entuziastă de medici specialiști și rezidenți. (punem linkul clinicii unde apar eu?)

Totodată din 2019 a creat un spațiu special destinat înfrumusețării prin metode minim invazive: tratamente cu botox, acid hialuronic, lifting nechirurgical cu fire, mezoterapie- Cabinet Dr Ina Petrescu.

Numeroasele colaborări în clinici și spitale publice și private îmbogățesc activitatea chirurgicală în echipa cu reputați specialiști: Clinica Prof Dr Ioan Nedecu, Royal Hospital, Spitalul Ponderas, Spitalul Filantropia.

Acceseaza conferinta online aici!